Matheran.Linistea verticala.Punct.

Drumul spre Matheran respecta traditia: agitatie, culoare si sunet, tren aglomerat- expresul de Pune (Mumbai-Pune) ...cu toate ca era sambata dimineata la ceasurile 7 cand cica multi oameni dorm inca, imbatati de lenea week-end-ului in plina desfasurare de fortze.

Da! O fi asa in alta parte! Da’ nu in Mumbai-ul care nu doarme niciodata!

Reteta e simpla! Si o stiu deja!
Vineri seara: bere romaneasca cu cei 5 (!) romani din Mumbai (suntem o adevarata colonie, in curand o sa cerem placute cu inscriptii in limba romana! :)) apoi patuztul cald de acasa pe la ora 2 in noapte si apoi ….
Somn??
Nu.
Telefon.

Telefon…
…care zice cam asa : “ora 7 avem tren spre NERAL (30 de rupii) si apoi luam taxi pana la Matheran! Nu-i departe! E doar un hill station la vreo 2 ore de Mumbai, in munti, sambata seara suntem inapoi !

Aaa…
Si ce daca ploua??! Cu atat mai bine ! o sa vedem totul si toate in haine verzi de muson! “

3 ore de somn, rucsacu’ cu toate cele (ne)folositoare, canonelu’ la brau, picioru’n spinare si pe’aci ti-e calea!
Partea mai proasta a lucrurilor este ca incep sa ma obisnuiesc asa! Si imi place! …si nu stiu daca satele bucurestene o sa-mi suporte blitzurile si icssiii canonelului “treinuit” printre stancile umede ale Indiei.

Matheran!
Pana la Matheran drumul cu serpentine fara parapeti de siguranta iti da senzatii reci care iti amintesc ca nu esti de-al locului si ca trebuie sa respecti inaltimile piscurilor.
Muntele se uita la tine si parka te pune la incercare cu o rafala de "ploaievant" ca sa vada daca meriti biletul de intrare pentru a-i calca gradinile.

Vegetatia si maimutele iti zambesc cu simpatia unui localnic care ar vrea sa iti fure tot din bagaj …pana la ultima banana uitata in buzunarul rucsacului. Lupta cu maimutzele cocotate pe tine in cursa pentru inarmare bananiera pare sa faca parte din cotidianul unei zile la Matheran.

In rest, ploaie calda, urcus lenes ca pentru turistii de oras, o multime de cai cu localnici zambareti si binevoitori.

Pe langa punctele de belvedere care iti taie respiratia, Matheran iti mai da ceva… Iti dezvaluie o ghicitoare pentru ceea ce ar putea sa fie mai la Nord, mai spre acoperisul lumii.
Iti sopteste cate ceva din placerea de a bate cararile muntilor si de degusta din betia inaltimilor.


Prima poza de mai jos este tot din Matheran in sezonul uscat, acum cateva luni.
Thank you Anna for your photo! Podziekowae! (I hope that my polish “thank you” is …ok!)
Mai apoi ce urmeaza sunt cateva cadre umede si “proaspete” de acum 2 zile.

Nu am vazut decat niste “dealuri” ..dar senzatia este naucitoare! …Ca mai toate lucurile vazute in India pana acum si muntele pare amplificat, colorat si extrem de viu!

Satele pierdute in haul de peste 500 de metrii (cred) si crestele verzi iti apasa retina si iti sapa in memorie dupa acele momente in care ai vrea sa cazi, sa plutesti si sa simti aerul care iti taie narile si sufletul! Si apoi te indepartezi usor inspaimantat de la marginea haului, trezit parka dintr-un vis imposibil.

.Acela de a zbura.

Ca intr-o scena a la Kusturizta, o maimutza apare de nicaieri si pozeaza agale la marginea haului, incantata fiind de privirile indraznete ale soniacelor si canoanelor…

Dintre toate punctele, “sunrise point” pare a fi cel mai provocator! O limba de pamant cocotata la cateva sute de metrii in aer iar de jur imprejur piscuri de munte si vai ascutite rupte din “Lord of the Ring” Vantul puternic te trage spre haul deschis si verde, iar copacii pitici de jos iti par firecele de iarba pe care le poti smulge cu cel mai mic efort.

Mi-am amintit de Retezatul meu drag (e drept, fara maimutze :)) mi-am amintit de “Vertical Limit”, mi-am amintit de filmele indiene pe care nu le-am vazut niciodata.

Maretia muntelui reduce la tacere orice ideal “asazis” indraznetz al omului.
Apoi e doar linistea.