vineri, august 29, 2008

fara titlu

Imi pleznesc venele
Imi vars ochii pe orice faramitza de poza
Imi curg ochii dupa orice sunet de acolo
Imi plange sufletul dupa orice iz de miros de acolo
Cred ca devin obsedat
Realizez ca prea multe lucruri in jurul meu rezoneaza cu „acolo”
PlangfararostsiScriufararost

E ciudat
„Aia” pe la caisecaie n-or fi auzit si de reintegrate inapoi acolo ?
Scriu fara rost
Caut bilet
Prietenii imi spun „interesant”
Si cu jumatate de gura ”venim si noi”
E straniu
E si mai straniu ca scriu despre asta.
Scriu fara rost

miercuri, august 27, 2008

luni, august 25, 2008

Gareth in Cluj

Gareth, un amic pe care il cunosc din India -- dupa ce a petrecut ceva timp in Mumbai si apoi inca ceva timp in Australia -- a decis sa vina in ...CLUJ!!!

Asadar, mai jos -- fara prea multe introduceri -- iata ce spune Gareth pe blogul lui despre Romania si despre Cluj.
Enjoy!

:)


http://monsoonwriting.com/view.pl?section=Europe&postid=63

Another Hemisphere
25th August 2008


Well, it's official - I have returned to the northern half of the globe. After two years back home underneath the equator, I have traded the southern cross for a sky full of unfamiliar stars once more. I'm happy to report it's the same old world out here, just as I left it; which is to say, mostly water and clouds. At least, that's my only lasting impression of the place from 39,000 feet, for the first 30 hours of long haul flights.

The last 6 hours were different. Cruising over Europe, we began our long slow descent into Bucharest, the capital of Romania. From there I would take a domestic flight to Cluj-Napoca, the seat of Cluj County, and capital of historical Transylvania; then by car to the quiet suburb of Grigorescu, where I now sit at my kitchen table writing this. A sound plan, to be sure, but I had all afternoon to wait for my next flight, and after a day and a half of non-stop travelling that's harder than you think.

My ears began to pop and I watched the fields growing larger outside my window. No hills, no ocean, for the first time in my life just flat land as far as the eye could see. Strips of crops everywhere, like a giant sheet of paper covered in bar-codes, stretching off into the distance. It felt a bit depressing actually, such a flat and empty looking landscape. I immediately began to hope Cluj would be different.

My impression of Bucharest didn't change much when we touched down. After so many international airports, with their shiny floors, crazy security, and expensive food, I'd just begun to expect more of the same. Zurich was nestled amongst beautiful hills, Sydney was as good as home, Christchurch was home, and Hong Kong was very crowded but at least it had free WiFi. Bucharest was... deserted. The whole place felt as empty as the landscape that surrounded it.

I only saw a couple of other planes on the runway, if you don't count all the ominous looking dark grey military ones parked at one side. The domestic check-in was the same - all counters closed, not a soul in sight. According to the TV screen my flight in 6 hours was the next one. I began to wonder if I was really in the Romanian capital; perhaps the wikipedia entry I read in Hong Kong was inaccurate!

Never mind, nothing for it. I settled in to wait, and made a number of important discoveries.

* My pack was damaged, as usual; more needle work required, nothing it can't survive.
* Something had spilt everywhere, as usual; this time it was the toothpaste. Why can't I be smarter about these things?
* There are vending machines containing beer, for the measly price of 10 LEI. My god, what a country!
* 10 LEI is 5x the real price of a beer, and the machines seem to be just for tourists. I took photos anyway, but not the beer.
* Vending machine coffee sucks, just like everywhere else on the planet.
* What Romanians call mineral water, "apă minerală naturală", is actually fizzy. Carbonated. Soda water. They all claim it comes out of the spring that way, but I have my suspicions. I'll believe it when I see it.
* When you're really thirsty, aforementioned soda water is still drinkable, if you shake the bottle vigorously to knock the gas out of it.
* Despite 50 LEI being a relatively small amount of money (~AUD$25) nobody seems to be able to change it.
* Nobody over the age of 30 speaks any English (educated youth do, on the other hand).
* For conversations extending beyond "hello", my Romanian holds up about as well as a drunken one-legged man in a hurricane. Flipping through a vocab book on the flight does not mean you can pronounce anything.

One thing I really liked was the security and processing. When I went to board my flight to Cluj, the security was very laid back. Nobody asking me to open my laptop bag, or take off my shoes, no queues, just a quick step through the metal detector. That was a really nice change. Much like passport control and customs. I showed up with a bunch of documents I'd been told were required to enter the country, but the man at the desk just took a quick flip through my passport and waived me through. Customs was even easier... non existant. No queues, no metal detectors, no sniffer dogs, not so much as a declaration card... I literally just walked out the door without being asked anything. Sweet.

So... Cluj-Napoca. Cluj as the locals call it. Whatever my initial impressions of Romania, they quickly evaporated as we cruised above the Transylvanian countryside toward Cluj. Small villages dotted amongst rolling green hills slid past my window. Old cathedrals, small flocks of sheep. We passed low over a children's playground with a very uniquely shaped tree. The very next week, to my great amazement, I would stumble across the same playground and tree in Adrian's home town of Alba Iulia, but nobody would believe me that I had seen it before!

Landing in Cluj, I realised I hadn't seen anything in Bucharest - this place was 10x smaller! There was nothing here at all. It makes New Plymouth airport look like Changi International in Singapore by comparison! My first thought was "where is the city?". Cluj domestic "airport" is actually a strip of tarmac out in the hills, next to a single building, containing a single room, containing a single baggage conveyor belt. Green hills and countryside in every direction. Wow. Not what I was expected at all, but I was quite taken with the beauty of the place. I decided right away that I liked it.

We all climbed down from the plane as two guys unloaded our baggage. I could see my bag sitting on the tarmac, and it occurred to me that it would be much faster for us all to go over and pick up our bags directly. But for the sake of procedure we all shuffled inside the "terminal", where the two guys proceeded to ferry bags across, one by one, and place them on the conveyor for us to pick up. It was quite frustrating, watching them walk toward my bag but then always pick up the one next to it :)

I walked out the opposite door, and there was my welcoming committee from AIESEC Cluj-Napoca, and my old friend Adrian, who couldn't recognise me at all! I guess I have changed a lot in the last 2 years. I block out significantly less sunlight nowadays for a start :)

Oh yes, AIESEC - I'm doing another traineeship :) I'm planning to live here for around 1 year, working at the same company as Adrian, with a small and friendly software development team. Looks pretty cool! The only problem is, due to a rather serious blunder on AIESEC's part, I don't have the correct visa - and I can't officially start work until I obtain one. Right now we're in the process of assembling all the paperwork required. Hopefully this week I will be able to cross the border into Hungary and lodge my application (for some silly reason you can't apply from within the country!).

I've already travelled to a few places since I arrived here. I've visited old fortifications and churches (one from the 13th century!); I've listened to an outdoor rock concern in Alba Iulia; I've eaten mici ("meech") at a barbecue in the mountains; I've seen traditional village houses in Sibiu; and I've been to the medieval festival in the ancient city of Sighişoara. All these would make far more interesting tales than aeroplanes and airports, I know, but I really wanted my first post from Romania to record my first impressions of the place. All the other stories can be told in pictures - just as soon as I sort them out :)

As for Cluj, well, it's beautiful. Surrounded by green hills on each side, and a river winds it's way through the centre. When we first drove though it, that day coming back from the airport, I thought it was a small town. I was really surprised when I saw the place from a hilltop one day - it's a city as big as Christchurch. It doesn't feel like it from on the ground, perhaps because it's not "built up"; there are no skyscrapers around, even in the centre. A lot of buildings have that very typical "Eastern European" feel. You can see the not-too-distant Russian influence on the country still reflected in the architecture; from the grand style of the national theatre to the rows of tiny windows on big wide apartment blocks, built as bulk housing in communist times. I'll have to put up some snaps soon to better illustrate what I mean.

Yet despite recent influences, you also get a sense of a much deeper history here. The age of many churches, especially, seems to be measured in centuries. There is a hole in the ground, somewhere in the centre of town, which is fenced off with a little bit of orange tape. Adrian explained to me that the old rubble lying inside the hole (pieces of broken pipe and I'm-not-sure-what) date back to Roman times. I was amazed. Apparently this sort of thing is quite common here... it makes any new developments quite difficult, because they're always discovering things as soon as they start to dig.

Right now we're in the middle of summer, and the weather here is nice & warm. The temperature often hits mid-30s. People sit at little cafes on the street, sipping their coffee and chatting. An old man climbs off the bus, wearing the wide-rimmed hat so typical of his generation, and carrying a fresh loaf of bread under one arm, round, unsliced and unwrapped. He greets an acquaintance he bumps into with a firm handshake. There is a relaxed pace of life here. The city itself feels quiet and safe, in a way that Christchurch did 10 or 15 years ago. Even at night, you can walk the streets without any problems. I know I'm going to like it here.. I already do :)

That's all from me for now. Until next time my friends,

Ciao.

vineri, august 22, 2008

The soul dish Japan

Seijo - the soul dish Japan, Mumbai 2006
muzica indiana clasica
+ ceva influente japan.

Poliţiştii fac un lanţ uman pentru viaţă pe DN 7

O initiativa foarte interesanta a Politiei Romane.
De fapt, intreaga campanie anti-viteza are impact!
Felicitari Petrom & Politia Romana!

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/817356/Politistii-fac-un-lant-uman-pentru-viata-pe-DN-7/





Zeci de poliţişti, cărora li se alătură câteva sute de voluntari, vor forma, astăzi, un lanţ uman, de-o parte şi de alta a DN 7, aflat, de ceva vreme, în „topul“ şoselelor ucigaşe din România.

Îmbrăcaţi în tricouri cu inscripţii sugestive şi purtând pancarte prin care îi îndeamnă nu doar pe şoferi, ci şi pe pietoni să respecte regulile de circulaţie, oamenii legii - care, în ultima perioadă, sunt depăşiţi de amploarea carnagiului de pe şosele - încearcă să-i „sensibilizeze“ astfel pe participanţii la trafic.

„Este o acţiune a Poliţiei Dâmboviţa şi reprezintă o premieră la nivel naţional. Vom fi prezenţi în toate cele zece localităţi dâmboviţene, traversate de această şosea (...) şi vom fi mulţumiţi dacă, prin asta, îi vom convinge măcar pe 1% dintre şoferii care ne văd să respecte regulile de aici înainte. Statisticile arată că, în primele şapte luni ale acestui an, doar pe cei 68 de kilometri ai DN 7 din judeţul Dâmboviţa s-au produs 28 de accidente rutiere grave (cu 11 mai multe decât anul trecut), soldate cu 9 morţi şi 33 de răniţi“, a precizat inspectorul Pamela Ropotan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa.

Potrivit acesteia, preţ de aproape o oră, şoferii care vor tranzita judeţul pe DN 7 vor fi traşi pe dreapta şi vor primi cadou câte un tricou ori o pancartă cu îndemnuri de genul: „Respectă regimul legal de viteză!“ sau „Nu depăşi neregulamentar!“. Şi asta pentru că viteza excesivă şi depăşirile neregulamentare sunt principalele cauze ale accidentelor grave produse, în ultimii ani, pe DN 7.

Viteza şi copacii, combinaţie fatală

„Am constatat că pe şoferii inconştienţi nu-i mai sperie nimic, nici măcar prezenţa poliţiştilor pe stradă. Am ajuns la concluzia că poţi să aşezi poliţist lângă poliţist pe un drum naţional şi rezultatul e acelaşi. Pe DN 7 principala problemă este viteza excesivă - pe porţiunile de drum care permit asta, acolo unde nu sunt lucrări -, urmată de depăşirile neregulamentare. Uniunea Europeană ne impune acum, pe bună dreptate, să scăpăm de copacii de pe marginea drumurilor naţionale. Motivul: dacă un şofer calcă peste limită acceleraţia şi pierde controlul maşinii, are peste 80% şanse să se oprească într-un pom, şi astfel şi el, şi cei care-l însoţesc nu mai scapă cu viaţă. Dacă nu ar exista copacii de pe marginea drumului, ar ieşi cu maşina pe câmp, iar şansele de supravieţuire ar fi considerabil mai mari“, explică un oficial al Poliţiei Rutiere.

Potrivit oamenilor legii, vitezomanii mai pot fi „domoliţi“ doar de lucrările în carosabil care, timp de o săptămână, se desfăşoară, pe DN 7, în judeţul Hunedoara, la intrarea în oraşul Orăştie dinspre Deva. „Se lucrează pe o porţiune de trei kilometri a drumului naţional, iar traficul se va desfăşura pe un singur fir, dirijat de semafoare“, au precizat poliţiştii de la Centrul Infotrafic.

Mai mult, potrivit oficialilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, pe acelaşi drum naţional se toarnă covoare asfaltice, pe o porţiune de 13 kilometri, între Piteşti şi Râmnicu-Vâlcea.

marți, august 12, 2008

Maraton de dat mâna pentru pace în Georgia

Iaca am "furat" de pe blogul Dianei(macar "fur" in cerc restrans:)informatii despre un mars de un maraton de dat mâna pentru pace în Georgia. Chiar ma gandeam daca si noi o sa avem o forma de protest/solidaritate...
PS: Multumesc Diana si pentru poze! :)

"Organizatiile societatii civile romanesti te cheama miercuri, 13 august 2008, de la orele 18.45 la un maraton de dat mana. Ne vom intalni in doua grupuri - unul pe Sos. P. Kiseleff in fata Muzeului Taranului Roman si altul la Arcul de Triumf - si vom merge unii spre ceilalti pana la Ambasada Rusiei la Bucuresti (sos. P. Kiseleff nr. 6). Acolo ne vom da mana unii cu altii si vom aprinde lumanari in memoria victimelor din Georgia cerand incetarea confruntarilor armate din aceasta tara."
Citiţi tot articolul pe site-ul APD. See u there!

www.maimultverde.ro

Super veste buna!!!!!

Poate nu doar existenta acestei miscari ma bucura - ci faptul ca vad nume foarte cunoscute implicate in acest proiect!!!
Multe felicitari si sa auzim de bine!



mai jos si un articol din mediul de blogging, "Media lui Comanescu"

http://comanescu.hotnews.ro/cu-bicicleta-prin-bucuresti.html

Cu bicicleta prin Bucureşti

Postat in New media de Iulian Comanescu pe 11 August 2008, la ora 2:51 pm
Dragoş Bucurenci a avut ideea de a lansa o leapşă ecologistă prin trei biciclete oferite unor bloggeri timp de trei zile, după care se vor duce mai departe la alţi bloggeri. Am acceptat fără rezerve, fiindcă îmi place să merg cu bicicleta şi voiam să văd dacă dracul e chiar atât de negru în Bucureşti. Primele constatări, după o tură între Facultatea de Drept şi Bulevardul Carol:

- se poate merge pe două roţi (şi fără motor) prin Bucureşti
- problema sunt mai ales oamenii, fiindcă e mai cu scaun la cap (şi şa sub tine) să mergi pe trotuar pe arterele mari, maşinile sunt mai spăimoase decât în copilăria mea, când băteam oraşul cu Pegasul sau “semicursiera” rusească. Chiar acolo unde sunt benzi pentru biciclete, nu vă aşteptaţi ca pietonii să le ocolească. Valabil şi pentru nesimţiţii care îşi parchează maşinile în zonă
- se circulă foarte repede, bicicletele lui Bucurenci sunt clasice, cu torpedou, frână de picior şi fără viteze, dar ajungi fără efort la 20 şi ceva de kilometri pe oră, ceea ce îţi furnizează probabil o medie orară mai bună decât la volan, dat fiind modul cum te poţi strecura la stopuri, traversa pe traversările de pietoni ş.a.m.d.
- poliţiştii nu au probleme cu tine.

Ştiu că-s constatări mai de ageamiu într-ale bicicletei, dar în definitiv, noi, cei care nu prea folosim vehiculul ăsta, suntem mai mulţi decât cei care îl folosesc.

Una peste alta, e tentant. Plec acum spre Romana, unde am o întâlnire, bineînţeles pe bicicletă. O să cronometrez şi vă ţin la curent şi cu celelalte aventuri. În curând vă voi spune şi la ce blogger se duce bicicleta mea începând de miercuri.

P.S.: Leapşa de faţă are şi o încărcătură promoţională, fiindcă am luat bicicleta de la Cicloteque, centrul de închiriat biciclete de la Drept, pe care e stupid să nu-l pomenesc aici. Dat fiind totuşi că e foarte important să ajungem să ne înţelegem între noi de aşa manieră încât să putem circula în oraşul ăsta, fac o excepţie de la uzanţa pe care mi-am impus-o, de a nu scrie posturi promoţionale.

luni, august 11, 2008

Despre training & citit

Vazand articolul Dianei de mai jos, mi-am dat seama de cate ori am zis "da, da interesanta carte -- trebuie sa o citesc si eu"...

iata si linkul:
http://www.formare.info/corner/?p=134


Vacanţa însă era cumva ultima frontieră. Nu mi-am dat seama decât weekendul ăsta că activităţile mele de vacanţă au fost cam aşa:

revizuit notiţele de la Next Online Players (una din cele mai faine experienţe de învăţare prin care am trecut până acum)
jurnalul ca însoţitor la cafea - am scris mai mult despre training, blog şi formare.info decît despre vizita la Balcic.
citit cam jumătate din Blue Ocean Strategy şi Business Minds (cu creionul în mână, ca să pot face adnotări)
pus multiple remindere sau post-it-uri despre idei de articole şi resurse pentru formare.info şi Trainer’s Corner
Ocazie cu care, vorba englezului, I had an epiphany! Nu-mi pot închipui viaţa (nici măcar vacanţa) fără să învăţ.

E drept că îmi plac instrumentele şi experienţele mai mult decât teoriile. Cred că teoria e baza şi e absolut necesară, dar se poate citi în afara sălii de training (inclusiv în vacanţă, în weekend, seara, într-o pauză).



Aşa că mi-a venit ideea să întreb cum fac oamenii asta în alte părţi? Ştiu că sunt multe organizaţii care au planuri de learning pentru oamenii lor, dar nu ştiu dacă trainerii din România au obişnuinţa de a-şi face planuri de learning pentru ei. Aşa că, pe lângă gândul de a scrie un articol pe tema asta (planul de învăţare pentru un trainer) arunc o mănuşă - cum faceţi voi?

Joaca

joacate-ndulceste
joacate-amageste
joacate-ndruma
joacate-neaca
joacate-plimba
joacate-incanta


joi, august 07, 2008

www.plai.ro

Popor multincultural pe-o gura de Plai la Timisoara.
Numaratoarea inversa a inceput, tarile s-au si cernut.

www.plai.ro

www.lumebuna.ro

miercuri, august 06, 2008

Middle managerii romani sunt lipsiti de experienta

Romania, incercare de economie de piata 1999

oras mare - orientare vestica:)
4, 5 multinationale
domenii cu denumiri ciudate complet noi pentru Romania
candidati doldora la cate un post vacant
visul de a lucra intr-o multinationala
manageri straini
managerii romani invata dar promoveaza relativ greu

Romania, post economie de piataindulcelestilromanesc 2008

capitala - orientare multilateral dezvoltata:)
sute de multinationale
sute de posturi vacante
cativa candidati cu sute de asteptari nefondate
milioane de fitze
sute de posibilitati de promovare
lipsa acuta de specialisti de dorinta "lucrului bine facut"

Redau mai jos un articol foarte misto scris despre middle managerul roman modern.
Mai multa lume susoteste pe la colturi sau pe la tigara lucrurile scrise mai jos - dar pana la acest articol nu am mai vazut pe nimeni care sa scrie atat de simplu si de transant pe acest subiect.



http://www.standard.ro/articol_55132

Mihaela Perianu, general manager al Aims Human Capital Romania:”Middle managerii romani sunt lipsiti de experienta”
Azi de Robert Iloviceanu - 202 vizualizari

Noul val de middle manageri romani este caracterizat prin entuziasmul rolului pe care l joaca in organizatii, insa ei trebuie sa acumuleze experienta si maturitate, mai avand multe de invatat la capitolul management, eficienta si productivitate, considera Mihaela Perianu, general manager si fondator al grupului de firme de recrutare si consultanta in resurse umane Aims Human Capital Romania, unul dintre primii cinci jucatori de pe piata romaneasca de profil.


Care credeti ca sunt cauzele actualului deficit de personal specializat? Care sunt industriile sau profesiile unde intampinati cele mai mari dificultati in a gasi personal specializat?

De cativa ani este tot mai dificil sa gasim oameni competenti pentru orice industrie si pentru orice post.

In prezent, sunt mult mai multe oportunitati de angajare pe piata locala decat au fost vreodata. Cred ca acesta este motivul pentru care este dificil sa identifici oameni bine pregatiti si cu pasiunea lucrului bine facut.
Si de aceea am spus, in repetate randuri, ca piata fortei de munca este una “rasfatata”. Ce ne lipseste noua este productivitatea. De aceea cred ca eficienta va fi cuvantul de ordine in anii ce vor urma.

In ce faza a dezvoltarii credeti ca se afla piata de recrutare si consultanta in resurse umane din Romania?

In momentul acesta, orice firma de recrutare, mica sau mare, cu sau fara experienta, poate sa faca bani. Toata lumea recruteaza, toti suntem in expansiune, toti vrem sa angajam cat mai multi oameni. Este interesant de vazut ce se va intampla in urmatorii doi-trei ani cu piata de recrutare. S-ar putea sa se mai cearna un Pic lucrurile.

Ce parere aveti despre noul val de manageri? Au atins nivelul de competente al celor din Occident?

Noi, managerii din Romania, mai avem multe de invatat, suntem isteti, dar la capitolul eficienta, productivitate, mai avem multe de invatat. Dar asta e bine, provocarile ne tin in forma. Noul val de manageri trebuie sa aiba rabdare sa acumuleze experienta si maturitate. Pentru ca cererea de middle manageri a fost mare si oferta de middle manageri copti a fost mica, era normal sa fie promovati oameni tineri si cu mai putina experienta. Calitatea managerilor tineri este entuziasmul rolului pe care-l joaca in organizatii. Trebuie putina rabdare ca peste entuziasm sa se suprapuna si experienta de management.

Ce e mai important pentru un manager, experienta, studiile, expunerea internationala?

Pentru un manager sunt importante, in primul rand, capacitatea si dorinta de a depista si fructifica ce este mai bun in oameni, conteaza sa identifice ce li se potriveste si sa-i faca sa munceasca impreuna pentru a obtine ceva care sa-i multumeasca si pe ei nu numai compania. Conteaza, de asemenea, sa creeze un cadru in care oamenii sa simta ca pot invata, ca pot obtine rezultate care sa le asigure o crestere profesionala, ca pot sa greseasca si sa invete din greseli, ca pot lucra in ultima instanta intr-un mediu normal, prietenos. Restul e poveste! Sigur ca este important sa ai experienta, dar daca nu inveti nimic din experienta ta, nu-ti foloseste foarte mult. Sigur ca nu-i rau sa faci un MBA, dar depinde ce faci cu ceea ce ai invatat in acel curs. Cum aplici, cand aplici si ce aplici?

Sunt din ce in ce mai multi manageri romani care merg sa dezvolte afacerile multinationalelor in strainatate - pentru ce pachet salarial si de bonusuri accepta sa plece?

Depinde mult de industrie, de pozitie si, in ultima instanta, de pretul fiecaruia. Oricum, pachetele salariale sunt bune si, in general, oamenii care pleaca o fac pentru bani, in primul rand.

De ce sunt angajatii romani ineficienti? Este si vina angajatorului care vrea sa-si creasca afacerea repede, cu bani putini, fara sa ofere salarii competitive si tehnologie performanta?

Motivele sunt si la angajat si la angajator. E un context care favorizeaza comportamentul romanilor la locul de munca, indiferent daca sunt angajati sau angajatori. E o cultura a muncii in Romania care reflecta cultura romanilor in general. De fapt, cred ca exista o cultura a muncii in Bucuresti si o cultura a muncii in provincie. In Bucuresti, avem cultura asta de macho, de show - masina mare, ceasul mare, haine scumpe, atitudine aroganta, de putere, de hipercompetitivitate cu oricine si orice.

Avem cultura avutiilor, a casei din Pipera, eventual cat mai mare, cu gradina cat mai mare.... avem cultura conexiunilor cu oamenii sus-pusi, cu oamenii realizati, dar nu neaparat culti, morali si cu valori solide.

Nu conteaza cum sunt acei oameni si daca sunt oameni, ci conteza cati bani au si unde lucreaza. Capatam valoare prin ce avem si nu prin ce suntem. Acesta e varful icebergului, ceea ce ne mana in lupta: dorinta de a avea. Cum suntem si cine suntem, conteaza mai putin. Important este sa avem functii si bani, adica putere.
Cultura muncii in Bucuresti este sa mimam munca pana la ore tarzii, sa stam la birou cat mai mult, sa parem ocupati, sa alergam cat mai mult, dand senzatia ca nu avem timp de nimic si de nimeni.

Eficienta, productivitatea, viata echilibrata... mai avem pana acolo. La un moment dat, am vrut sa inteleg de ce stau oamenii mult la birou, de ce se munceste pana la ore tarzii.

Am aflat ca sunt destule persoane care stau mult la birou, pentru ca nu au hobby-uri, nu au chef sa mearga acasa, nu au o viata personala dupa viata profesionala.

Aims Human capital

Profil AIMS
o 5,26 milioane de euro, cifra de afaceri in 2007, cu 30% mai mare decat in anul anterior
o Leasingul de personal aduce aproximativ 74% din cifra de afaceri
o 23% reprezinta ponderea serviciilor de recrutare in cifra de afaceri
o Compania estimeaza, pentru anul 2008, o crestere de 40% a cifrei de afaceri pentru divizia de recrutare

CV Mihaela Perianu

o 1991 - S-a angajat la firma de recrutare americana Snelling Personnel Services
o 1992 - Deschide biroul din Bucuresti al Snelling Personnel Services, dupa care, in 1994, biroul din Timisoara
o 1995 - Coordoneaza birourile Snelling Personnel Services din Romania si din Bulgaria
o 1995 - Devine actionar in birourile din Romania si Bulgaria
o 2001 - Trece de la Snelling la Aims, asociatie de companii independente de Resurse Umane

marți, august 05, 2008

Post Managerul, articol din "Capital"

Un articol foarte frumos scris si cu multe elemente groaznic de reale :)
http://www.capital.ro/articol/post-managerul-110392.html

Post-managerul
Autor: Mihai Ghyka
Publicat: 16 Iulie 2008
Vizionari: 971;



«La ce companie lucraţi?» Mă cuprinde frica şi răspund sfios: «Am venit ca persoană fizică.» «Nu am această categorie».

La începutul acestui an, scriam următoarele: „Managerul petrece mai bine de trei sferturi din viaţă la birou şi în trafic. Viaţa de după business se reduce la televizor, somn şi mall. Timpul liber devine timp mort“. Era expresia unei frământări personale de câţiva ani, în care s-au recunoscut mulţi dintre colegii mei de breaslă.

Astăzi, cu totul retras din business, într-o pauză de introspecţie şi împăcare cu mine însumi, stârnesc invidia amicală a prietenilor şi cunoscuţilor. Ce este post-managerul? Lumea îşi închipuie, probabil, că viaţa unui om care nu merge la birou este o combinaţie hedonistă de mici plăceri şi lungi deplasări, într-o vacanţă perpetuă. Şi, pornind de la această premisă, au convingerea că timpul tău, al post-managerului, s-a dilatat infinit. Cum, nu ai timp să ieşim la masă? Cum, nu ai timp să vorbeşti cu orele la telefon?

De fapt, prima impresie a post-managerului este că timpul şi-a schimbat consistenţa şi ritmul. Eşti exclus din timp şi din măsura lui. Cumva, nu mai aparţii acelui torent de oameni care se uită la ceas, care merg cu un fluviu de maşini către birou dimineaţa şi se întorc în refluxul de vehicule ce inundă fiecare arteră a oraşului seara.

Descoperi, cu amuzament, cât de relativă e câştigarea sau pierderea unei fărâme de procent de cotă de piaţă, cât de limitat era şi este mediul care ţi s-a părut ani de zile a fi câmpul de bătălie al vieţii tale, mai important decât orice altceva şi oricine altcineva - mergând până la uitarea de sine, neglijarea nevoilor elementare fizice şi intelectuale. Şi totuşi, îţi lipsesc şedinţele, rigoarea zilei pline şi dulcea oboseală a sfârşitului de zi, când ai satisfacţia că împreună cu echipa ta ai creat performanţă.

Mesele şi evenimentele corporatiste continuă însă să apară sporadic în agenda mea. Mai deunăzi, cunoscut fiind (încă!) în mediul de business, am fost invitat prin e-mail la un eveniment corporatist la Palatul Regal. Eram îmbrăcat cât se poate de formal, în pofida caniculei greu de suportat, deşi ne aflam în prag de seară. La grila de intrare în curtea Palatului, două domnişoare, elegante şi circumstanţial zâmbitoare, verificau identitatea invitaţilor. Poarta, abia întredeschisă, cât să se strecoare, cu umărul înainte, cel ce avea fericirea să treacă de nemiloasele cerberiţe care ne aţineau calea. Priveam cu deznădejde şi adâncă îngrijorare cum cei din faţa mea erau în parte respinşi şi în parte acceptaţi, după criteriile unei conversaţii ce îmi scăpa întru totul. Ajuns finalmente în faţa porţii, asudat şi strangulat de o cravată prea „oficială“, mă pregăteam să dau eu însumi bătălia finală a accesului în curte. Cu o voce autoritară, ieşind dintr-o făptură aparent fragilă, mi se cere invitaţia. Încerc să o îmblânzesc pe tânăra cerberiţă, explicând că am primit-o pe e-mail şi nu mi-am imaginat că imprimarea acesteia îmi va fi cerută. Mă prezint cu numele şi prenumele. Dar tânăra elegantă are siguranţa omului învestit cu autoritate. „La ce companie lucraţi?“ Mă cuprinde frica şi răspund sfios: „Am venit ca persoană fizică.“ După o privire sumară pe nişte tabele riguros alcătuite, vine un răspuns tranşant: „Nu am această categorie.“ Văzându-mă perplex şi, totodată, lichidat de orice argument, am fost lăsat să intru. Nu am priceput nimic din eveniment, discursuri şi mâncare. Am rămas măcinat de întrebarea existenţială: „Cărei categorii îi aparţine post-managerul?“

Concert de muzica indiana clasica

“Blossoming Glory of Raag” - concert de muzica clasica indiana cu Avaneendra Sheolikar - sitar si Sandesh Popatkar - tabla 07-08-2008 ora 19:00, BUCURESTI
Locul desfasurarii: Sala RADIO
Organizator: SAHAJA YOGA - ROMANIA

SAHAJA YOGA – ROMÂNIA cu sprijinul Ambasadei Indiei la Bucureşti organizeaza in perioada 5-8 august 2008 seria de concerte de muzica clasica indiana “Blossoming Glory of Raag” avandu-i ca interpreti pe muzicienii indieni Avaneendra Sheolikar – sitar si Sandesh Popatkar – tabla.

● IASI – marti 5 August, ora 19.00 - Casa de Cultură a Studenţilor, Sala GAUDEAMUS;
● BUCURESTI – joi 7 August, ora 19.00 - Sala Radio, Str. General Berthelot 60-64;
● PLOIESTI – vineri 8 August, ora 19.00 - Casa de Cultură a Sindicatelor.

Intrarea la concerte va fi libera.



Despre muzica clasică indiană

Una dintre cele mai rafinate arte în India. Îşi află începuturile în perioada vedică timpurie, cu mii de ani înaintea erei noastre. Vedele erau recitate şi intonate în sanscrită, iar Sama Veda este în întregime dedicată muzicii şi descrierii diferitelor instrumente existente la acea vreme.
Potrivit tradiţiei indiene, muzica a luat naştere odată cu crearea universului, din Sunetul primordial denumit Aum, Naad sau „Cuvânt”, ceea ce îi conferă statutul de limbaj universal având o dimensiune divină. Dincolo de sistemul elaborat al modurilor şi al improvizaţiilor, particularitatea muzicii clasice indiene stă în dimensiunea divină atribuită ei. Muzica indiană este considerată a fi o cale către cunoaşterea lui Dumnezeu, o sadhana (meditaţie) către ceea ce indienii numesc Moksha sau „Eliberare”. Melodiile şi ritmurile sunt mijloacele prin care artistul susţine şi realizează dialogul cu Divinitatea, purtând auditoriul spre noi dimensiuni ale acestei comunicări devenite act de venerare.

Elementele de bază în muzica clasică indiană sunt sistemul melodic, reprezentat de Raga (scări muzicale compuse din sunete aflate într-o ordine bine determinată, având principii proprii şi particularităţi specifice conferite de modul în care este dezvoltat şi înfrumuseţat fiecare sunet, prin ornamente şi tehnici speciale) şi Tala, sistemul ritmic, care este diferit de sistemul ritmic european prin structura sa deosebită. Astfel, el este structurat în cicluri de 10, 12, 14, 16 timpi, fiecare având caracteristici proprii şi purtând o denumire specifică. Atât Raga cât şi Tala şi-au păstrat forma şi puritatea timp de mii de ani şi au fost transmise pe cale orală, fiind cântate şi astăzi.
Fiecare Raga exprimă o anumită stare de elevare spirituală. Raga semnifică în traducere „Energia Divină care pătrunde spiritul”, ceea ce defineşte menirea sa de a transmite prin muzică o scânteie de Divinitate şi de a eleva astfel spiritul uman. Există câteva reguli fixe care trebuie respectate şi care fac diferenţa între un raga şi altul. Una dintre aceste reguli se referă la momentul zilei (dimineaţă, după-amiază, crepuscul, seară, noapte) sau la anotimpul în care el poate fi cântat.

Structura unui Raga cuprinde mai multe părţi:

Alap: O introducere în care artistul încearcă să exprime starea emoţională specifică, definitorie a Rag-ului. Alap-ul nu are ritm şi începe într-o stare de pace şi seninătate, care treptat îşi schimbă dinamica, ajungând până la o adevărată exaltare. Această primă parte este considerată cartea de vizită a interpretului şi cea mai importantă parte a rag-ului, ea dezvăluind prin tehnica şi talentul muzicianului toată frumuseţea, subtilitatea şi profunzimea unui raga.
Jod: În această parte artistul continuă să creeze spontan combinaţii melodice şi armonice de note. Spre deosebire de Alap, acum apare ritmul de tip Laya (similar bătăilor inimii), ceea ce conferă acestei părţi un efect profund liniştitor, dincolo de emoţia transmisă.

Jhala:Este partea cea mai alertă. Jhala înseamnă final şi ea încheie prima parte a prezentării, în care tabla nu este prezentă. În jhala structurile şi combinaţiile ritmice sunt executate cu o mare viteză, ceea ce creează senzaţia de flash sau de scânteie şi sentimentul de extraordinar sau de inefabil.
Urmează două compoziţii tradiţionale, în care tabla se alătură sitarului:
Vilambit este o parte lentă, având o structură de bază fixă într-un ciclu ritmic de 16 timpi. Artiştii creează spontan în faţa publicului sofisticate variaţiuni ale aceluiaşi material melodic, având viteze şi ritmuri diferite. Improvizaţia lor are caracterul unui dialog între cele două instrumente.
Drut are un tempo mai alert. Există de asemenea o structură compoziţională fixă, în acelaşi ciclu ritmic Teental de 16 timpi. Rolul principal în compoziţie revine creativităţii artiştilor.
Toate părţile ce compun un Raga sunt menite a pune în evidenţă măiestria şi creativitatea interpreţilor, care pe o structură restrânsă şi fixă de sunete clădesc un univers de sentimente şi culori.

Instrumente

Sitarul şi tabla au fost create în secolul 13 de către marele sfânt, poet şi muzician inovator al muzicii clasice indiene Amir Khusro (1254-1325).

Sitarul a evoluat din instrumentul persan sehtar (în traducere: instrument cu trei coarde) şi este unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite instrumente de coarde din India. El are un număr variabil de corzi, grupate pe funcţiuni distincte: corzi principale, corzi de rezonanţă sau de menţinere a tonului. Instrumentul are o sonoritate catifelată, iar stăpânirea tehnicii lui este deosebit de dificilă.

Tabla este cel mai renumit instrument de percuţie indian. Este alcătuit din două mici tobe elaborat construite: daya – din lemn şi dagga - din metal. Popularitatea tablei a depăşit de mult graniţele Indiei, fiind folosită şi în muzica occidentală datorită timbrului său deosebit. Tabla nu are rol doar de acompaniament al instrumentului solist. Între instrumente există un permanent dialog şi de multe ori instrumentul solist oferă momente de solo muzicianului de la tabla pentru a-şi etala virtuozitatea şi măiestria.

Interpreţi

Avaneendra Sheolikar - sitar

Născut în 1969 într-o familie cu o tradiţie numărând patru generaţii de sitarişti, primul profesor i-a fost chiar tatăl său, Shri Sudhakar Rambhau Sheolikar. S-a alăturat apoi ilustrului muzician Pandit Bimalendu Mukherjee, decan al stilului de interpretare „Imdadkhani” al şcolii Gharana, care l-a instruit în tainele complexe ale sitarului, permiţând talentului nativ al tânărului să se dezvolte spre o desăvârşită virtuozitate.

A debutat la vârsta de şapte ani la Bhilai, cariera sa muzicală urmând o continuă şi constantă ascensiune. Caracteristică interpretării sale este nuanţarea subtilă a Rag-urilor, urmând stilurile Gayaki şi Layakari.

La 38 de ani Avaneendra este astăzi un artist aflat deja la maturitate, muzica sa exemplificând un profund simţ al emoţiilor. Dincolo de numeroasele concerte susţinute în India şi în străinătate, Avaneendra a obţinut un Master în muzică, acordat de Universitatea din Khairagarh, al cărei şef de promoţie a fost în anul 1993
Pentru Avaneendra, muzica clasică indiană este mai mult decât o profesie sau un mijloc de expresie, ea transcende cu mult aceste dimensiuni...

Realizări, distincţii

● Bombay 1979 - La vârsta de zece ani, obţine premiul I la concursul de muzică „Art India”.
● Indore 1981 - Premiul I la concursul „All India Music”, organizat de Abhinav Kala Samaj. Ministerul Indian al Dezvoltării Resurselor Umane, ca recunoaştere a talentului său, îi acordă prestigioasa bursă destinată încurajării tinerelor talente.
● 1986 - La vârsta de şaptesprezece ani, premiul I la concursul „All India Radio Music”.
● Mumbai 1992 - I se conferă de către Sur Singer Samsad, râvnitul titlul de „Surmani” - titlu acordat artiştilor în devenire din domeniul muzicii clasice indiene, ca recunoaştere a talentului lor.
● Raipur 1994 - Academia Naţională de Artă „Bhatkhande Lalit Kala Shikshan Sansthan” din Jaipur îi conferă titlul „Sur Ratna”.

Recitaluri de marcă în India

● 1985 - La vârsta de şaisprezece ani, participă la Festivalul „Arambha”, desfăşurat sub auspiciile Academiei Ustad Allauddin Khan.
● 1985 şi 2006 - Recitaluri în cadrul prestigiosului Festival „Tansen Samaroh”. Purtând numele renumitului artist Tansen din secolul al 16-lea, considerat cel mai mare muzician nord indian al tuturor timpurilor, această întâlnire anuală a unor reputaţi muzicieni şi a melomanilor din India şi din străinătate este unul dintre festivalurile de muzică clasică indiană cele mai vechi şi de cea mai largă întindere.
● 1987 şi 1988 - Reprezintă provincia Madya Pradesh la Festivalul muzical dedicat tinerilor „Yuva Sangeet Mohotsav”, organizat de Centrul Cultural al Indiei Centrale.
● Participări la Festivalurile SPIC MACAY (Societatea pentru Promovarea Muzicii şi Culturii Clasice Indiene în Rândul Tinerilor).
● Bombay 1992 – Concertează în cadrul Festivalului „Swami Haridas Sangeet Samellan”.
● Benares 1994 - Festivalul „Sankat Mochan”.
● Bombay 1995 - Concert sub auspiciile NCPA (Centrul Naţional pentru Arte Interpretative).
● Delhi, Ganapatipule, începând cu 1995 - Concerte organizate de Fundaţia Internaţională Sahaja Yoga.
● Nagpur 1999 - Festivalul „Pt. Vasantrao Deshpande Smruti”, organizat de Centrul Cultural al Indiei Centrale.
● Satara (Pune) 2004 - Festivalul „Aundh”.
● Calcutta 2005 - Concertul organizat de Academia de Muzică ITC.
● Nagpur 2006 - Festivalul „Kalidasa Mahotsam”, organizat de Corporaţia de Dezvoltare a Turismului în statul Maharashtra.
● Raigarh 2006 - Festivalul de muzică şi dans „Chakradhar Samaroh”.

Concerte în străinătate

Rusia – Moscova (1995);
Italia – Milano, Roma, Cabella (1995-1998, 2001, 2006) ;
Germania - Frankfurt, Munchen, Berlin (1999) ;
Portugalia – Lisabona (1999) ;
Franţa – Paris (2000) ;
S.U.A. – New York, Albeni, Kanha Jouri (2001);
Japonia – Tokyo, Okinawa, sub auspiciile ICCR (2004);
Polonia – Varşovia, Cracovia, Tychy (2006);
Romania – Bucuresti, Ploiesti, Brasov, Braila, Cluj, Bistrita, Targu Mures (2007).

Albume

"ARPAN" – editat de Vishwa Nirmala Dharma în 1999.
"INDIALUCIA" - (Fuziune cu muzică spaniolă), lansat în Polonia în 2005.
Albumului "INDIALUCIA" i-a fost acordat titlul de cel mai bun album al anului 2005 de către Radiodifuziunea Poloneză.

Sandesh Popatkar - tabla

Născut în anul 1967, Sandesh Popatkar aparţine unei familii cu o bogată tradiţie muzicală. Tatăl său şi totodată primul său profesor, Pt. Shankarrao Popatkar, a fost un renumit interpret la tabla şi o constantă prezenţă la programele muzicale naţionale ale „All India Radio”.
În prezent se află sub îndrumarea muzicală a lui Pt. Gopalrao Wadegaonkar, artist al stilului de tabla „Farrukhabad Gharana”.

Anul 1986 i-a adus prestigioasa distincţie „Tal Mani”.

Începând cu 1988 începe să evolueze în străinătate, atât solo cât şi ca acompaniator al altor artişti, în toate genurile de muzică şi dans clasic indian.

A concertat în ţări ca Anglia, Elveţia, Turcia, Austria, Franţa, Germania, Italia, Grecia, Rusia, Japonia, Australia, Singapore, Belgia, Olanda, Polonia, Portugalia si Romania.

Cei doi artişti fac parte din grupul muzical „Nirmal Sangeet Sareeta” fondat de Hemendrakumar Salve, cunoscut ca Babamama, ales poet şi muzician, director între anii 1995-2000 al Academiei de Muzică şi Arte Frumoase „P.K. Salve” din Nagpur, India, cel care, prin dragostea şi grija sa le-a deschis calea către recunoaşterea internaţională.

Contact: SAHAJA YOGA – ROMANIA
Adriana Veress, PR
0729 199 992

office@sahajayoga.ro
www.sahajayoga.ro

luni, august 04, 2008

Massive Attack, masiv si atacant

Sambata seara, 2 august Bucuresti, Beck'sperience
Massive Attack, muzica cu forta.

Cred ca a fost cel mai bun concert la care am participat!
Chiar sunt foarte buni! Cred ca de fapt nu muzica lor conteaza in primul rand
ci faptul ca este muzica cu MESAJ.

mesaj foarte puternic
putere care vin din inspiratie
inspiratie care vine din muzica
muzica care vine din mesaj...

si tot asa.



iata si un scurt articol despre concertul de sambata seara.
http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-3809846-muzica-protest-massive-attack.htm

Societatea democratica trebuie sa faca o baie de sange"

Muzica-protest cu Massive Attack
de Roxana Bobolicu HotNews.ro
Duminică, 3 august 2008, 8:08 Life | Prin oraş


Massive Attack au uimit cele cateva mii de oameni prezenti la Complexul Sportiv Iolanda Balas Soter, sambata seara, cu sase instrumentisti, patru voci extraordinare si un mesaj puternic intr-un spetacol cu adevarat halucinant.

Iar deschiderea a fost una pe masura. Vocea Martinei Topley Bird a incantat publicul timp de 45 de minute cu piese precum "Shangri La" sau "Carnies", de pe ultimul sau album, "The Blue God". Martina s-a lansat in industria muzicala o data cu colaborarile cu Tricky, iar in 2003 a inregistrat primul album solo, "Quixotic", care a fost primit foarte bine de critici.

Desi intre show-ul Martinei si cel de la Massive Attack a fost o pauza de aproximativ 45 de minute, asteptarea fanilor a fost rasplatita. Sase instrumentisti, patru solisti vocali, spectacolul de lumini si mesajul puternic au facut din spectacolul Massive Attack unul de neuitat, unul mai apropiat de arta decat de entertainment.

Piese deja celebre, precum "Inertia Creeps", "Mezzanine", "Teardrop" sau "Unfinished sympathy" au facut deliciul publicului. "Karmacoma" a fost "piesa de rezistenta" cu care s-a incheiat concertul. Totul a fost foarte bine organizat intr-o crestere progresiva a intensitatii si a tensiunii, incat dupa "Karmacoma", desi toata lumea isi mai dorea inca un bis, senzatia a fost ca Massive Attack si-au atins scopul; ca mai bine de atat nu se poate si nu mai este nevoie de mai mult.

Este probabil inutil de mentionat ca vocile artistilor au sunat cel putin la fel de bine ca pe inregistrari, iar senzatia data de aceasta adevarata "lectie de muzica" a fost una de nedescris.

Toate acestea au fost insotite de un mesaj care pleda pentru libertate individuala si non-violenta. Mesaje destinate sa socheze ne-au amintit ca razboiul si varsarea de sange nu sunt singurele optiuni pe care le avem si ca "nimeni nu este lipsit de speranta". In atmosfera halucinanta, pe panoul imens din spatele artistilor rulau citate precum:

"Am pretuit ideea unei societati libere si democratice. Pentru ideea aceasta sunt pregatit sa mor" - Nelson Mandela.
"Primul principiu al non-violentei este non-cooperarea cu tot ceea ce este umilitor" - Cesar Chavez.
"Societatea democratica trebuie sa faca o baie de sange" - Augusto Pinochet.
"Moartea unui om este o tragedie; moartea a milioane de oameni este o statistica." - Iosif Stalin.


Au criticat administratia Bush, razboiul impotriva "terorismului" si razboiul in general; falsa democratie in care traim. O zi de protest, o zi de muzica exceptionala pe ritmuri de trip-hop, o lectie de muzica si de viata, atat pentru artisti, cat si pentru oamenii de rand. Massive indeed!