luni, iulie 31, 2006

Sudul, mesaj 21

M-am intrebat de multe ori cum ar fi fost daca m-as fi nascut acum cateva secole sau…

Ei,
numai la cate o bere intr-o dupamiaza de uichend, nu va speriati! :)

*

Mirosul de betisoare parfumate si privirea zambitoare a soferului m-au insotit pe tot parcursul dintre Chennai si Pondicherry. Era noapte. Tocmai ce simtisem din nou golul. Golul aerului de sub mine. De sub noi. Avion, din nou.
Uitasem de Emerostop ...

De dimineata, vineri, cu numai cateva ore inainte de avion, dupa o sedinta de partid cu vicepresedintele am primit cadou o vizita la fabrici. Cele 5. din Sud-Estul tarii. Cu o pauza de o zi, duminica.

Aerul fierbinte de ocean (in sfarsit!) iti taie ochii si iti incalzeste sufletul. Cred ca sunt cam singurul din partea asta de lume care nu se plange ca e prea cald. Poate un pic prea umed ;)

Linistea Sudului imi explica de ce toate brosurile de calatorie prezinta coltul acesta de lume ca fiind unul puternic religios si incarcat de emotie.
Uneori am senzatia ca pana si nisipul rosu vorbeste cu soferul. Numai eu nu.

Tamil este o limba extrem de interesanta. Este cantata. Diferita de hindi destul de mult, tamil este vorbita in Tamil Nadu, stat din Sud-Estul tarii despre care am mai amintit acum cateva luni pe blog. Se pare ca este a doua limba in mai multe state din regiune: Sri Lanka, Thailanda... E drept, Sri lanka e la o aruncatura de bat de Pondicherry.

Este melodica. Cea mai melodica.
Pare sa fie special conceputa pentru a sustine cantarile preotilor din nenumaratele temple sudiste.Uneori am senzatia ca oamenii plang, se cearta sau rad cand vorbesc.

E o limba vie si colorata. Ca si hainele. Ca si mancarea extrem buna si de picanta.
Cea mai picanta. :)

Pondicherry, pare a fi o emisiune pe National Geographic. Cam 3 ore cu Ambassador-ul indian (o splendoare de masina) din Chennai pe marginea oceanului. Madras e vechiul nume, imperial :) al celui de-al 4 oras ca marime al tarii.

Cu plaje mari, curate, cu iz de vacanta si cu aer ...frantzuzesc!
Da, frantuzesc!
Da, caci a fost colonie franceza pana prin anii ’54. Dar a fost o altfel de colonie... Francezii sunt bine primiti aici, terasele si magazinasele cu suveniruri poarta nume frantzuzesti.
Pondicherry pare a fi visul de vancanta al unui francez istovit de sunetul telefonul mobil.
Mi-am amintit de Jardine D’Luxembourg...

Ceva din aerul Sudului te indeamna la reflexie. Cred ca acesta e si motivul pentru care degetele mi-au ramas lipite de tastatura pana sa pot sa cristalizez senzatia din Sud.

Ceva de acolo imi spune din nou ca nu cunosc mai nimic despre India.
Poate doar valuri mari care iti sparg timpanele iti amintesc din nou de cartzuliile lui mos Verne...

miercuri, iulie 19, 2006

LONAVLA

“Naucit, rostogolit si obosit.
Cale lunga pana sa vad perechea de ochi din fata mea. Multi ani de lupta, caldura si apa ca sa ajung aici. Pentru ce?

Dar acum ma gandesc ca acesta e finalul. Stiu ca e finalul.
Se spune de peste veacuri ca asa e finalul.

Imi amintesc de casa. De ACASA.
Imi amintesc de fratii si de surorile mele. Imi amintesc de campurile apoase si aburinde, de “verdeleinconjur” si de piscurile inalte ale Lonavalei. De totsitoatejurimprejur si de sunetul cascadelor.

Imi amintesc de sunetul tribal de sarbatoare, de joaca si de vant.
Dar mai ales de oameni.

Fratii mei imi spuneau ca nu e bine... Stiam ca nu e bine.
Imi amintesc de copiii care se jucau in lanurile mele…
Si mai ales, imi amintesc de toata sudoarea taranilor.

Si de ploaie.

*Si acum…”

*Povestea unui bob de orez in farfuria mea, la pranzul meu de azi, 19 iulie. Prefata la “plimbarea” in Lonavala la Fortul lui Shivaji. (Lohagadh Fort)




























































































































































duminică, iulie 16, 2006

Scrisoare

...la 2, 3 zile dupa atacuri circula pe mail(-uri) aceasta scrisoare...


"Dear Terrorist,

Even if you are not reading this we don't care. Time and again you tried to disturb us and disrupt our life - killing innocent civilians by planting bombs in trains, buses and cars. You have tried hard to bring death and destruction, cause panic and fear and create communal disharmony but every time you were disgustingly unsuccessful. Do you know how we pass our life in Mumbai? How much it takes for us to earn that single rupee? If you wanted to give us a shock then we are sorry to say that you failed miserably in your ulterior motives. Better look elsewere, not here.

We are not Hindus and Muslims or Gujaratis and Marathis or Punjabis and Bengaliies. Nor do we distinguish ourselves as owners or workers, govt. employees or private employees. WE ARE MUMBAIKERS (Bombay-ites, if you like). We will not allow you to disrupt our life like this. On the last few occasions when you struck (including the 7 deadly blasts in a single day killing over 250 people and injuring 500+ in 1993), we went to work next day in full strength. This time we cleared everything within a few hours and were back to normal - the vendors placing their next order, businessmen finalizing the next deals and the office workers rushing to catch the next train. (Yes the same train you targetted)

Fathom this: Within 3 hours of the blasts, long queues of blood donating volunteers were seen outside various hospital, where most of the injured were admitted. By 12 midnight, the hospital had to issue a notification that blood banks were full and they didn't require any more blood. The next day, attendance at schools and office was close to 100%, trains & buses were packed to the brim, the crowds were back. The city has simply dusted itself off and moved on - perhaps with greater vigor.

We are Mumbaikers and we live like brothers in times like this. So, do not dare to threaten us with your crackers. The spirit of Mumbai is very strong and can not be harmed.

Please forward this to others. U never know, by chance it may come to hands of a terrorist and he can then read this message which is specially meant for him!!!

With Love,
From the people of Mumbai (Bombay)"

marți, iulie 11, 2006

luni, iulie 10, 2006

Matheran.Completare.

Completare.





























































Matheran.Linistea verticala.Punct.

Drumul spre Matheran respecta traditia: agitatie, culoare si sunet, tren aglomerat- expresul de Pune (Mumbai-Pune) ...cu toate ca era sambata dimineata la ceasurile 7 cand cica multi oameni dorm inca, imbatati de lenea week-end-ului in plina desfasurare de fortze.

Da! O fi asa in alta parte! Da’ nu in Mumbai-ul care nu doarme niciodata!

Reteta e simpla! Si o stiu deja!
Vineri seara: bere romaneasca cu cei 5 (!) romani din Mumbai (suntem o adevarata colonie, in curand o sa cerem placute cu inscriptii in limba romana! :)) apoi patuztul cald de acasa pe la ora 2 in noapte si apoi ….
Somn??
Nu.
Telefon.

Telefon…
…care zice cam asa : “ora 7 avem tren spre NERAL (30 de rupii) si apoi luam taxi pana la Matheran! Nu-i departe! E doar un hill station la vreo 2 ore de Mumbai, in munti, sambata seara suntem inapoi !

Aaa…
Si ce daca ploua??! Cu atat mai bine ! o sa vedem totul si toate in haine verzi de muson! “


3 ore de somn, rucsacu’ cu toate cele (ne)folositoare, canonelu’ la brau, picioru’n spinare si pe’aci ti-e calea!
Partea mai proasta a lucrurilor este ca incep sa ma obisnuiesc asa! Si imi place! …si nu stiu daca satele bucurestene o sa-mi suporte blitzurile si icssiii canonelului “treinuit” printre stancile umede ale Indiei.

Matheran!
Pana la Matheran drumul cu serpentine fara parapeti de siguranta iti da senzatii reci care iti amintesc ca nu esti de-al locului si ca trebuie sa respecti inaltimile piscurilor.
Muntele se uita la tine si parka te pune la incercare cu o rafala de "ploaievant" ca sa vada daca meriti biletul de intrare pentru a-i calca gradinile.

Vegetatia si maimutele iti zambesc cu simpatia unui localnic care ar vrea sa iti fure tot din bagaj …pana la ultima banana uitata in buzunarul rucsacului. Lupta cu maimutzele cocotate pe tine in cursa pentru inarmare bananiera pare sa faca parte din cotidianul unei zile la Matheran.

In rest, ploaie calda, urcus lenes ca pentru turistii de oras, o multime de cai cu localnici zambareti si binevoitori.

Pe langa punctele de belvedere care iti taie respiratia, Matheran iti mai da ceva… Iti dezvaluie o ghicitoare pentru ceea ce ar putea sa fie mai la Nord, mai spre acoperisul lumii.
Iti sopteste cate ceva din placerea de a bate cararile muntilor si de degusta din betia inaltimilor.


Prima poza de mai jos este tot din Matheran in sezonul uscat, acum cateva luni.
Thank you Anna for your photo! Podziekowae! (I hope that my polish “thank you” is …ok!)
Mai apoi ce urmeaza sunt cateva cadre umede si “proaspete” de acum 2 zile.

Nu am vazut decat niste “dealuri” ..dar senzatia este naucitoare! …Ca mai toate lucurile vazute in India pana acum si muntele pare amplificat, colorat si extrem de viu!

Satele pierdute in haul de peste 500 de metrii (cred) si crestele verzi iti apasa retina si iti sapa in memorie dupa acele momente in care ai vrea sa cazi, sa plutesti si sa simti aerul care iti taie narile si sufletul! Si apoi te indepartezi usor inspaimantat de la marginea haului, trezit parka dintr-un vis imposibil.

.Acela de a zbura.

Ca intr-o scena a la Kusturizta, o maimutza apare de nicaieri si pozeaza agale la marginea haului, incantata fiind de privirile indraznete ale soniacelor si canoanelor…

Dintre toate punctele, “sunrise point” pare a fi cel mai provocator! O limba de pamant cocotata la cateva sute de metrii in aer iar de jur imprejur piscuri de munte si vai ascutite rupte din “Lord of the Ring” Vantul puternic te trage spre haul deschis si verde, iar copacii pitici de jos iti par firecele de iarba pe care le poti smulge cu cel mai mic efort.

Mi-am amintit de Retezatul meu drag (e drept, fara maimutze :)) mi-am amintit de “Vertical Limit”, mi-am amintit de filmele indiene pe care nu le-am vazut niciodata.

Maretia muntelui reduce la tacere orice ideal “asazis” indraznetz al omului.
Apoi e doar linistea.






























































miercuri, iulie 05, 2006

Jurnal India - fragment

Daca tot am adus vorba de Mircea Eliade...

Adrian www.ursadrian.blogspot.com mi-a dat varianta electronica a Jurnalului India. (multumesc Adrian!)

Este interesant faptul ca desi au trecut mai bine de 70 de ani ...India pare la fel.
(e drept, fragmentul de mai jos este despre Sri Lanka, aviz Paul...)

„....Un parc în care te pierzi nu pentru că e mare, ci pentru că aleiele sînt întortochiate tăind printre arbuşti înalţi cît statul omului, învîrtindu-se în loc sau aducîndu-te înapoi. Ce să admiri mai întîi în Victoria Park ? Florile ace­lea necunoscute şi stranii, arborii de eucalips, răcoarea, lu­mina ? Iureşul de senzaţii te oboseşte. Te urci în cea dintîi riksa şi te laşi în voia alergătorului. S-a oprit o clipă în faţa unei dughene, şi-a înghiţit frunza de pan, şi-a sfărîmat între dinţi puţină nucă betel, ţi-a rîs cu dinţii albi şi buzele însîngerate de sucul frunzii — şi apoi a început să alerge. Dumnezeu ştie încotro — căci bulevardele bine asfaltate se aseamănă unul cu altul, iar străzile sînt aceleaşi în ochii vizitatorului aiurit. Tîrziu, se opreşte pe o uliţă umbrită de măreţia atîtor arbori. Te-a adus, inevitabil, la templul buddhist Kelaniya. Intri în­tr-o curte fără margini, în care arborii au crescut în voie şi casele sînt mărunte, cu prispele umede. întîlneşti pe acei bhikku bine cunoscuţi din fotografii, cu ţestele lor rase, cu robele lor portocalii — şi te apropii de sanctuarul în care doarme Budha cu atîtea talere de ofrande şi petale alături. Iei flori şi dai flori. E un schimb de risipe vegetale, de bucurii parfumate între slujitorii zeului şi tine. Cînd ieşi din curte şi te urci în riksa — atîtea gînduri noi şi atîtea nostalgii deş­teptate de liniştea curţii — o fetiţă de la şcoala de alături aleargă cu un buchet de flori de scorţişoară şi o broşură englezească, pe cari ţi le oferă cu cel mai negîndit zîmbet al ei. Ce să faci cu atîtea flori, cari-ţi intră în simţuri şi te violentează, te obosesc ? Le vîri prin buzunare, le presezi în carnetul în care tu, european mîndru, credeai că vei fi în stare să-ţi no­tezi impresiile — mulţumeşti frumos şi pleci”

Jurnalul portughez

(Selectie de Sorin Alexandrescu, ingrijitorul editiei „Jurnalului portughez” de la Humanitas).

Mircea Eliade mediteaza in "Jurnalul portughez" pe tema dragostei pe fondul bolii sotiei sale, Nina Mares, care nu ii marturisise gravitatea starii ei. Aceasta tensiune acopera dramatic toate preocuparile politice si filosofice ale lui Eliade din anii precedenti.

Louca, 28 iulie 1944

"Am adus-o astazi pe Nina la „Casa de saœde e de repouso” din Louca. A urcat anevoie cele doua etaje, rezemandu-se in baston. (...)Am urcat dupa-amiaza pe coamele dealurilor. Singur.

Mi-am amintit de ultima „ascensiune” facuta cu Nina, in vara 1939, cand ne-am suit la Bran si de acolo am traversat muntii pana la Sanatoriul Moroeni.

O moara de vant parasita.

In fata, o groapa cu iarba uscata de vant si seceta. Ma culc. Ce flora saracacioasa! Aceleasi si aceleasi ierburi tepoase, avare, pipernicite.(...)
Doar privelistea e superba. In stanga, estuarul Tagelui, neverosimil de albastru. In fata mea, peste coame de dealuri, castelul de la Sintra se ghiceste pe cea mai ascutita inaltime.
Sunt ani de cand n-am mai urcat un munte. Vantul bate atat de puternic incat trebuie sa-mi ridic gulerul de la haina. Nina m-a urmarit tot timpul de la fereastra.

Louca, 30 iulie

In poezia primitiva, dragostea nu e niciodata „naturala”, ci consecinta unei vraji sau a capriciului divin. Pentru primitiv, amorul-pasiune e o patogenie, o vraja.

Cate consecinte nu se pot trage din aceasta valorificare negativa a dragostei! Omul primitiv nu vrea sa se piarda. Tot ce face, gandeste si doreste el e centrat asupra ontologiei. Se vrea real, se vrea intreg.

Daca ritul ii cere uneori sa-si abandoneze umanitatea e numai pentru a-l solidariza cu realitatea absoluta. In niciun caz nu se abandoneaza pentru un seaman de-al sau, pentru un alt fragment viu si derizoriu.

Imensa revolutie realizata de crestinism, care promoveaza pe orice nivel pierderea de sine”.

Rock la Mures

"Rock la Mures"
5 Iulie 2006
Raluca Moisa
(Evenimentul Zilei online)

"Cea de-a cincea editie a festivalului in aer liber Rock la Mures se va desfasura in perioada 6-9 iulie, in localitatea Periam Port.

Pentru acest an, organizatorii vor asigura doua scene (scena principala si scena DJ) unde vor concerta artisti ca Parazitii, Suie Paparude, Luna Amara, Cargo, Altar, OCS sau The Exploited. Pretul unui bilet pentru toata durata festivalului este de 50 de lei noi, iar pentru o singura zi de festival este de 20 de lei noi. Biletele pot fi procurate din reteaua Diverta, on-line, pe www.rocklamures.com, dar si de la intrarea in zona unde se desfasoara evenimentul."

duminică, iulie 02, 2006

Musonul

Isi ridica paramele. Isi porneste motoarele. Isi revarsa apele. Toate apele.

Aproape “totulsitoate” in jur inchiriaza pentru o vreme haine verzi, zumzaie a viatza ca un copil jucaus ca mai apoi sa ajunga din nou la maturitate. Rosie si uscata…

La urma urmei asta o fi maturitatea. Un sir de ploi adunate intr-un an…