Mirosul de plastilina.
Petele de cerneala, caietele colorate si codite impletite de la colega de banca.
Un usor tremur de inceput, frica de matematica si amintirile de vacanta.
Ce bine!
ai timp sa-ti povestesti nazbatiiledinvacanta.
Ai timp sa vorbesti despre mare, despre casa buniciilor, despre idila cu aer proaspat de vara.
Ai timp sa razi, ai timp sa alergi si apoi sa mai imparti din secretele tale cu oracolele ei..
Ai timp sa joci fotbal in curte, ai timp sa chiulesti de la ora de chimie, ai timp sa te scalzi cu privirea in ochii fetelor mai mari si sa te intrebi daca si tu o sa cresti mare…
Si ma e ceva
Gustul sandviciuluisi marul pus cu grija de mama in ghiozdan.
Privirea oblanitoare si banutii strecurati in buzunar de’o inghetata.
Se umple orasul.
Stau in autobuze mercedes (apropo, vorba taximetristului, astia fac si masini?!) si imi zambeste mustacioara proaspat tunsa de dimineata.
Vad batranele, vad fetzele grabite si ma bucur de zumzetul strazii.
Azi e mai tanara strada.
Zambesc pe ascuns si ma surprinde un mosuletz.
Imi zambeste…
In amintesc de lumi indepartate si ma gandesc ca sunt intr-un mumbai european. Autentic, aglomerat, balcanic, colorat, viu.
S-avem un an frumos!
Scolaresc.
2 comentarii:
mai ca ma faci nostalgica. si pe mine m-a prins azi noul an universitar. a coincis cu prima zi in noul loc de munca... la universitate. numai ca senzatiile au fost atat de diferite.
dupa asteptat juma de ora autobuzul incep sa apara, si asa cum au aparut au si disparut trei autobuze prea incarcate ca sa mai deschida usile sa te urci. am reusit sa urc in al patrulea si am transmis urari de bine celor care gestioneaza transportul public prin intermediul soferului.
am ajuns la facultate si nebunia de oameni, cozile imense de la secretariat, galagia infernala, bufetul studentesc plin ochi m-au facut sa ma grabesc catre coordonatorul departamentului cerandu-i cheia de la noul birou.
oooooh, am provocat o adevarata revolutie cu pretentia mea exagerata de a intra la locul de munca. juma de departament alerga in toate partile, personalul auxiliar s-a impacientat...nu mi-au dat nici o cheie pana la urma, noroc ca era cienva aici.
dar toata harmalaia s-a atenuat cand am ajuns la masa care nu va fi numai a mea, la calculatorul care nu va fi numai al meu, dar la cartile si articolele care sunt numai ale mele. si am iesit pe hol, aici e liniste, e doar o amintire a zumzetului facultatii, si am dansat piticeste putin si m-am simtit fericita. cred ca asta se simte cand iti place cu adevarat ce faci. inca-s uimita de descoperirea de a ma simti atat de usoara.
un prieten si coleg mi-a adus o carte de poezii. se numeste "aproape 100 de poezii". am deschis-o la intamplare...la poezia "orasul" :) incepe asa: "se fac din beton si din ciment/din locuri stranii si oameni ocupati"
foarte scolaresc
nici o amintire despre scoala nu e viereala daca nu are si bucatica de nerv, de teama sau de furie.
asa ca.
spor la scolarime.
:)
imagineaza-ti cum va fi cand o sa te faci soim al patriei...
Trimiteți un comentariu