Umblă vorba…

"În urmă cu vreo săptămână am accesat unul dintre cele mai populare siteuri de joburi de la noi (poate cel mai…) unde am avut plăcuta surpriză să descopăr un anunţ de ocupare a poziţiei de redactor de filosofie pentru o editură, şi ea, relativ cunoscută. Vestea m-a entuziasmat pentru că nu ai ocazia prea des să îţi găseşti o slujbă conformă cu pregătirea ta. Bucuria mi-a fost, însă, de scurtă durată pentru că am aflat, a doua zi chiar, că postul fusese deja dat prin concurs cuiva. Anunţul expiră pe 28 mai…Prin urmare toţi naivii care au avut speranţe în acest sens pot renunţa.

Ce m-a revoltat, poate, mai tare, a fost, însă, reacţia cunoscuţilor şi prietenilor mei care lucrează, mai toţi, prin domenii de acest fel. Mi s-a spus că „aşa se întâmplă lucrurile..”, au fost miraţi cum de nu ştiam sau cum de mi-am pus problema că aş putea accede la o poziţie de acest fel fără recomandări. Discuţia a pendulat între o acceptare dezineresată a stării de lucruri de facto şi o critică obosită, din vârful buzelor, a neseriozităţii, dezinteresului şi lipsei de profesionalism din această ţară.

..Pentru că, până la urmă, nu-i aşa, ne-am obişnuit….

Intelectualii români privesc cu un dispreţ de multe acritic, agresiv şi răzgâiat ceea ce se întâmplă în jurul lor. Se bea bere ieftină sau, de ceva vreme încoace, ceai la diferite cafenele cu ştaif (fiecare după posibilităţi), şi se strâmbă din nas dispreţuitor când vine vorba de mitocănie, kitsch de orice soi, mizerie morală şi gunoi real, delăsare, dezorganizare, dezinteres, lipsă de responsabilitate, corupţie,… În general despre tot procesul de „cocolăreală” ideologică care a cuprins România în ultimii ani…

Intelectualul nostru este aseptic şi profund dispreţuitor. Dezaprobă şi se spală pe mâini de tot ce este în jurul lui. … Şi este primul care se salvează. Privim spre vest şi acum cu acelaşi romantism ca acum peste douazeci de ani. Pentru că, nu-i aşa „nu se mai poate trăi în ţara asta” ! Se pleacă mult, se evadează pentru bani mai mulţi şi, de fapt, mai ales pentru că simţim nevoia să fim luaţi în serios şi respectaţi.

E de înţeles, dar cine aţi vrea să repare lucrurile aici ?

Intelectualul român seamănă pe alocuri, fără să îşi dea seama, cu antimodelele pe care le respinge cu vehemenţă. Se dezice, fuge, aşteaptă „să se rezolve cumva”, are prejudecăţi, îndură, acceptă şi se supune contextelor favorizante care presupun abilitatea sau norocul de „a te descurca” sau „a cunoaşte pe cine trebuie”.

Continuarea pe RomaniaPozitiva.ro