Marcel

Ora 6:30.
Se simte inca somnul orasului dar si boarea rece de dimineata in fata magazinelor cu iz inca usor comunist.
Un acordeon la vreo cativa metri distanta iti spune ca Marcel a venit in oras.

Ma amuz cand ma gandesc ca scriu despre Marcel...
Marcel este poate unul din cei mai sanatosi oameni din oras.

Este constant.

Canta la acordeon cam de cand ma stiu eu pe lume in hateg si nu numai.
Au trecut peste el revolutii, primari si preoti.

A venit circul, au venit bijnitzarii de dolari si telefoane, au venit tantiilealeagrasecurochiicolorate care vindeau guma Turbo, a venit supermarket-ul, a venit primul semafor al orasului, au venit toti si toate!

Marcel a fost acolo la datorie.
Poti sa-ti potrivesti ceasul dupa el.
Ce m-a surprins acum cateva saptamani a fost sa aflu ca Marcel are peste 40 de ani… e normal…eu il cunosc de cand eram mic.

Marcel a vazut orasul crescand, i-a cantat la sarbatori, la zilele de targ. Marcel a vazut orasul de pe vremea cand biserica si scoala erau centrul orasului si nu supermarket-ul si discoteca.

Uluitor cat de putine lucruri rezista in sufletul unui loc.

M-au inebunit baietii berari cu d’ale marketingu’ului si cu d’ale pozitionarii brandurilor si alte d’astea. Cu alu’ kotler din scoala amintire ma gandeam cum se mai poate “pozitiona” un oras…
Hategu’ al cui mai e ? mai e un targ? Mai e un oras lininstit de munte? E oare un oras muncitoresc ? mai e un oras care sa insemne ceva? Mai e brand-ul “zimbrul” ? sau Hategana? Mai e orasul meu?

A fost vreodata?
Prins intre miscari de case ma intrebam care mai e "orasul meu", casa mea … vorba ta, Dane, dupa un timp peretii din jurul tau devin “casa”…

Ma gandeam la strazile din Hateg, la case, la magazinul de paine de pe strada bunicilor (magazin care acum e o ruina) si ma minunam cat de mici sunt... copacii au crescut in jos, casele au intrat la apa, strazile s-au retras dupa zidurile cetatzuilor prafuite.

Zumzetul straziilor are acum alte valentze. Se aud telefoane mobile, se aud muzici in straie de manele. Se aud stirile ProTV.
In loc de desenele animate de la ora 7:30...
Seara. Va mai amintiti?
Bucuria desenelor animate pare sa nu mai fie aceasi. Erau doar cele 30 de minute pe zi. Erau prea putine ca sa nu ne permitem sa ne bucuram de ele. Acum avem 2 canale (parka?) cu desene animate...

Oare cantitatea nu omoara valoarea „putinului”?

Am nimerit in calea unei carti bune... noroc cu Diana! Multumesc!
Plesu se joaca de-a eseurile... Despre Bucurie la est si la vest...
Merita din plin. E o carte misto.
sa ne traiasca brandurile. Si pozitionarile. Numai sa stim si noi de ele.
Pozitionarile.