joi, aprilie 16, 2009

Euronews în limba română!

Euronews plănuieşte extinderea în limba română

Mă bucur să văd o astfel de ştire! Am chiar două motive de bucurie: 1. Euronews în limba română şi 2. O să avem o televiziune cu reputaţie în limba română care, sper eu, nu o să cadă în mirajul "ştirilor de la ora 5".

Postul de ştiri european multilingv Euronews plănuieşte extinderea canalului în limba română, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Philippe Cayla, preşedintele Euronews. "Plănuim să dezvoltăm Euronews în română", a spus Philippe Cayla, care a precizat că limba română ar putea fi prima limbă din sud-estul Europei în care va fi prezentat postul. Cayla a explicat că lansarea Euronews în limba română ar putea avea avantaje atât pentru România, cât şi pentru televiziunea europeană, pentru că ar oferi un acces mai bun la informaţiile prezentate la nivel european, dar ar putea însemna şi un avantaj pentru jurnaliştii români, care vor putea lucra în cadrul Euronews.


"Încercăm să nu fim un canal off shore, care să vorbească doar despre ce se întâmplă la Bruxelles. Vrem să prezentăm materiale concrete. (...) Euronews vrea să fie perceput ca un canal de referinţă pentru europenii secolului 21, care vor să ştie câte ceva despre toate domeniile vieţii, nu doar politică, ci şi life, social, ştiinţă", a spus Cayla.
Cayla a făcut anunţul dezvoltării Euronews în contextul prezentării lui Lucian Sârb ca director editorial al Euronews, funcţie pe care jurnalistul român o va ocupa începând cu 4 mai. Sârb va coordona o echipă editorială multiculturală şi va lucra la dezvoltarea, diversificarea şi crearea de noi programe pentru televiziune."
Philippe Cayla, preşedintele Euronews (Imagine: Mihai Barbu / Mediafax Foto)
Continuarea pe: http://www.mediafax.ro/

miercuri, aprilie 15, 2009

Românii, aurul, criza şi trainingul

Câte ceva despre piaţa de training. Este un articol destul de complex, merită citit!

"Decizia angajatorilor de a nu mai investi, deloc sau partial, in formarea profesionala a propriilor angajati a lovit din plin afacerile firmelor de training in primele trei luni ale lui 2009. Un studiu recent arata ca peste un sfert din angajatorii de pe piata locala au decis sa elimine programele de training destinate angajatilor. Prin urmare, furnizorii de training au semnat mai putine contracte la inceput de an, atat ca valoare, cat si ca volum, semn ca ceea ce s-a intamplat la sfarsitul lui 2008 se prelungeste si in 2009. Si nimeni nu stie cu siguranta cat de mult va dura criza, chiar daca furnizorii de training nu si-au pierdut optimismul.

Semnele declinului
Ultimele luni ale lui 2008 au adus si primele semne ca piata de training a intrat in stand-by. Marii furnizori de training au inceput sa reclame intarzieri de plati din partea clientilor, iar implementarea multor contracte deja semnate a fost amanata. Primul trimestru continua seria amanarilor.

"Multe din contractele mari pentru 2009 care erau preconizate a se semna in primul trimestru s-au amanat si cred ca se vor semna in al doilea trimestru sau deloc", spune Viorel Panaite, partener al companiei de training Human Invest, cu afaceri de 1,4 milioane de euro in 2008. Human Invest a inregistrat o scadere a numarului de zilelor de training livrate in primul trimestru al lui 2009, comparativ cu perioada similara a anului trecut.


Amanarea implementarii proiectelor mari de training de catre angajatorii importanti de pe piata locala a afectat si businessul Corporate Dynamics International, firma de training si consultanta organizationala, cu afaceri de 0,7 milioane de euro in 2008. “ Contractele semnate in aceasta prima perioada sunt semnificativ mai mici din cauza amanarii implementarii proiectelor mari de catre clientii traditionali”, spune Decebal Leonard Marin, managing partner la Corporate Dynamics International.

Cat de mici sunt insa, atat ca valoare, cat si ca volum contractele semnate in primele trei luni ale lui 2009, fata de T1 2008? Andrei Gosu, director general al Ascendis, una dintre cele mai cunoscute firme de pe piata de training, spune ca cifra de afaceri a scazut cu 18% in primul trimestru al lui 2009, comparativ cu aceeasi perioada de anul trecut. Pe de alta parte, TMI, o alta firma importanta de training, a inregistrat o scadere cu o treime a businessului. “Daca trimestrul intai al lui 2008 a fost unul atipic in sensul bun al cuvantului, fiind dublu fata de cel din 2007, T1 din 2009 este cu aproximativ o cincime mai bun decat in 2007 si cu aproximativ o treime mai slab decat in 2008”, subliniaza Octavian Pantis, managing director la TMI Training and Consulting. Si United Business Development (UBD) a inregistrat o scadere semnificativa a valorii contractelor semnate in primele trei luni ale acestui an."
Varianta completă a articolului este pe:

"Branding, Criza...Baseball"

Un articol interesant. Opinii din State despre criză, leadership, branding şi ...baseball:)
Mulţumesc Andreea pentru link!

"Mihai Ghyka din SUA: Criza a intrat in cotidian - Philadelphia - Branding, Criza, Leadership, si... Baseball"

"In ultimii ani, am trait cu convingerea ca liderii ies in evidenta in vremuri de restriste, de criza, atunci cand deciziile zilnice sunt cele dificile, cand exceptionalul devine firesc si principiile umanitare si cele economice sunt iremediabil antagonice.

Precum seismologul care coboara in crevasele Pamantului, am sansa de a petrece doua luni in Statele Unite, ca bursier al Eisenhower Fellowships 2009. Observatiile mele asupra societatii americane trebuie privite cu ingaduinta - reprezinta un punct de vedere personal si adesea foarte regional. Criza nu se traieste la fel la New York, la Philadelphia ori la Seattle. Un profesor american de la Wharton University imi atragea atentia asupra faptului ca noi, europenii, cadem prea adesea in capcana generalizarii, vorbind despre „cum sunt americanii". „Americanii din Texas sunt diferiti de cei din California, aproape in aceeasi masura in care germanii sunt diferiti de austrieci."


Destinatiile „de criza"
Am venit in America cu convingerea si curiozitatea imersiunii in vartejul crizei. Ma asteptam sa fiu literalmente „inghitit" de discutii, stiri si confesiuni despre starea economiei - nationale, regionale, personale... Nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca in Pennsylvania criza, in sine, nu mai este un subiect interesant. Pe strada, in sedinte ori la cursuri, subiectul la moda este altul: castigarea campionatului de baseball, editia 2008, de catre „Phillies", echipa locala. Din nou campioni, dupa 28 de ani!..
Initial, am crezut ca e vorba de o terapie de grup, un ciudat ritual de ignorare a tristei realitati economice. „Cum, nu va ingrijoreaza criza?" intrebam pe orice manager, convins ca mi se ascunde ceva.
Nu, criza nu mai ingrijoreaza pe nimeni, a devenit un dat, un element de care se tine cont in orice, asa cum se tine cont de ploaie. Desigur, parada de Craciun a durat doar 7 ore, in loc de 12, asa cum vrea traditia, bugetul de promovare al orasului Philadelphia va fi probabil redus cu 40%, iar cetatenii s-au obisnuit sa vina la restaurant cu vinul de acasa, practica inacceptabila in trecut.
Philadelphia, orasul cenusiu, situat la jumatatea drumului intre Washington si New York, a gasit insa pozitionarea de succes pentru vremuri de criza. Acum o luna, presedintele Obama a criticat dur compania AIG pentru organizarea conventiei anuale de management la Las Vegas, cu banii tocmai primiti de la stat. Astazi, destinatii precum Las Vegas si Orlando devin interzise pentru companiile responsabile, care vor sa dea (in presa) un semnal de cumpatare si management riguros. Prin contrast, Philadelphia se pozitioneaza drept destinatia serioasa, exclusiv de business, unde 25% din populatia Americii poate ajunge cu masina. Si uite-asa, plictisul si cenusiul pot deveni de-a dreptul „atragatoare" in vremuri de criza!

Nevoia de lideri
Totusi, la Philadelphia, precum si in multe orase din America, centrul cetatii are viata si culoare. E ca si cum campania electorala nu s-ar fi incheiat! Sau, mai degraba, campania continua, pentru un singur candidat: Barack Obama. Nu cred sa fi existat vreodata, in istoria recenta a Americii, un presedinte ales atat de vizibil prezent in viata cetatenilor precum Barack Obama. Figura presedintelui acopera orice tip de obiect: sepci, tricouri, cani, pixuri si insigne, steaguri si fulare, in fine, tot arsenalul de suveniruri kitsch in care americanii sunt imbatabili."

Continuarea pe www.zf.ro/opinii

marți, aprilie 14, 2009

Argument vs. "Contra argument"


sau Raţional vs. Emoţional


Nu o să deschid această discuţie încercând să demonstrez "care pe care", deşi acest cuvânt "versus" (vs.) cam asta înseamnă. Nici nu o să încerc să demonstrez că nu mai trebuie să gândim ci doar să simţim! :)
Ce mă determină să scriu acest scurt capitol este nedumerirea mea vis-a-vis de utilizarea argumentelor raţionale, logice într-un demers de a demonstra ceva. Ce vreau să zic, de fapt? Un om găseşte aproape întotdeauna argumente logice - raţionale pro sau / şi contra unei idei.
De acord?

Îmi amintesc de anii petrecuţi în dezbateri "parlamentare" (la debate mă refer, vezi "ARDOR" pe google!). Îmi amintesc că ne amuzam teribil utilizând sistemul de argumentaţie în toate direcţiile dorite de noi. Să demonstrezi pe un sistem de argumentaţie că "Franţa nu există" sau că "România este super putere mondială doar pentru că avem bancurile cu Bulă" poate fi amuzant şi util ca exerciţiu mental.

Problema poate să apară în momentul în care sistemul de argumentaţie te ajută să faci aproape totul. Te gândeşti puţin şi ai găsit o sumedenie de argumente pentru susţinerea unei idei.
Mai stai încă 20 de minute şi apoi reuşeşti să dobori din 2 focuri de argumente aceaşi idee...

Partea bună a acestei povestiri este TOLERANŢA. Şi capacitatea de a înţelege ambele părţi - asta dacă discutăm doar despre 2 părţi şi nu de mai multe... Ceva, ceva îmi spune totuşi că acest mod de abordare are minusurile sale. Nu prea ştiu să spun clar ce... Pare a fi o linie subţire între sistemul de argumentaţie şi etică (poate?). Poate că linia subţire între argument şi contra argument este dată chiar de sistemul de valori. Sistemul de valori nu se demonstrează neapărat ca la o partidă de debate. Sistemul de valori îţi spune dacă ceva e bine sau rău.
Nu mai ai nevoie de sistemul de argumentaţie ca să-ţi spună ca într-o disecţie ştiinţifică dacă ideea ta are argumente sau nu.
Sistemul de valori - mai nou - este "flexibil" - vorba unui fost coleg şi prieten într-un articol... Dacă sistemul de valori este flexibil atunci cum mai ştim care argument este mai solid? Căci practic un argument nu stă aproape niciodată în picioare în faţa unui contra argument. Sau este un fel de meci de fotbal şi se numără doar golurile?

La debate aşa făceam, recunosc :) Doboram argumentele utilizând rând pe rând contra argumentele potrivite, cele care îmi mă ajutau! Nu prea conta - de dragul exerciţiului - dacă şi credeam în acele contra argumente. Trebuia doar să-mi fac treaba! Să înscriu golurile!

Probabil că nedumerirea mea este o lecţie de bază pentru un student la filozofie în anul I. De fapt, cred că nedumerirea mea este şi mai simplă: trebuie să mai trec prin filtrul argumentaţiei logice raţionale ceva ce ştiu că e bine sau nu? Ceva ce emoţional îmi e "dictat" de sistemul de valori mai are nevoie de demonstraţia rece, matematică, bipolară dar amuzantă a argumentului?

PS: aoleeooo, cred că am luat-o razna... Nu o să mă iau prea în serios! :)

Timishort


La Timişoara se va întâmpla Timishort! Film pe pită sub formă de sandwich. Scurt da' bun!

Festivalul fiind la prima ediţie, îi transmit tradiţionalul "La mai mare!"
Baftă! Mulţumesc http://www.dordeduk.blogspot.com/ pentru info! Mai multe pe http://www.timishort.ro/

Moby la Best Fest 2009



"Moby, pe numele sau adevarat Richard Herman Melville, a inceput sa faca muzica inca de la varsta de 9 ani, la 13 ani avand deja prima sa trupa de muzica punk, “Vatican Comandoes”, alaturi de care a si lansat un EP, “Hit Squad For God”. Desi cariera sa muzicala a capatat in timp valente dintre cele mai diverse, ajungand de la rock, punk si heavy metal la dance, techno si chiar ambiental, Moby s-a afirmat mai intai ca DJ. Primul sau single, „Go”, a fost lansat in 1991, fiind extrem de bine primit de public si inclus de catre revista “The Rolling Stones” in topul celor mai bune piese din toate timpurile! De-a lungul timpului, pasiunea neobosita de a face muzica l-a condus pe Moby catre vanzari de peste 20 de milioane de discuri in toata lumea, fiind celebru nu doar pentru compozitiile proprii, ci si pentru colaborarile cu numerosi alti artisti, precum Sophie Elis Bextor, Britney Spears, Gwen Stefani sau Kelis, si remixurile pentru David Bowie, Metallica, The Beastie Boys sau Public Enemy. Opt albume de studio premiate cu discuri de aur si platina, nenumarate compilatii si EP-uri, precum si hituri ca "Hymn", "Feeling So Real", "Come on Baby", "Why Does My Heart Feel So Bad?", “Lift Me Up”, "Natural Blues", "Porcelain", "Find My Baby", "Jam for the Ladies", "Slipping Away", "I Love to Move in Here" i-au adus lui Moby statutul de artist cult in istoria muzicii."


Continuarea pe http://www.bestfest.ro/

luni, aprilie 13, 2009

Cele mai etice companii din lume?

Etica în companiile din lumea largă. Este interesant cum apare acest cuvânt "nou" în vremurile noastre "crizate" de business...Articolul de mai jos este publicat complet pe www.mediafax.ro

"Institutul american Etisphere a prezentat, luni, lista celor mai etice 99 de mari companii din lume, clasament întocmit anual cu scopul de a încuraja practicile corecte de afaceri. Raportul întocmit în acest an include 99 de companii din 35 de sectoare ale economiei globale, iar criteriile de comparaţie sunt diferite pentru fiecare industrie în parte, pe fondul condiţiilor diferite cu care se confruntă fiecare domeniu economic.


Clasamentul este bazat pe factori fundamentali din zona guvernanţei corporative şi înclinaţiei către protecţia mediului, inclusiv inovare şi contribuţii aduse binelui public, precum şi tendinţa către reducerea consumului de resurse, potrivit Etisphere.

Totodată, institutul ia în considerare reputaţia fiecărei companii în faţa legii şi autorităţilor de reglementare, modelul de conducere, contribuţia adusă sectorului industrial din care face parte şi programele interne de respectare a standardelor etice.

Clasamentul din acest an include 22 de intrări noi, printre care Dell, Thomson Reuters, Best Buy (SUA - retail) şi T-Mobile (Germania - telecom). Dintre cele 99 de companii de pe listă, 44 se încadrează pentru a treia oară în clasament, printre care General Electric, American Express, PepsiCo, McDonald's, Starbucks şi IKEA.

Maimultdecâtsimboluri.







Lumină.Credinţă.Viaţă. Lumină.Credinţă.Viaţă.
Viaţă.Lumină.Credinţă. Lumină.Credinţă.Viaţă.
Credinţă.Lumină.Viaţă. Lumină. Credinţă.Viaţă.
Viaţă.Lumină.Credinţă. Maimultdecâtsimboluri.